Descrição
Data de estreia: 3 de novembro de 2025
Letra e tradução
Original
Doar gânduri mă fac să mor, să m-atingă nici un glonț sau lamă.
Exteriorul i se pare mie contează ce-i la interior.
Cine-i legat sau în pom îmi doare de ăia îmi e dor. Îmi sunt propriul regizor în filmu' în care sunt actor.
E doar în capul nostru să fie de capul lor. Nu trăiesc în trecut, m-ajută să îmi fac un viitor.
Cum să mă întorc la cine am fost? Doar când îmi e rău mă rog.
S-a întâlnit hoțul cu prostul. Sigur n-ai cum să-l furi pe hoț.
Sufletist cu un suflet mult defect, pot să-i spun ghinion. Yo, ce-l țiau stică să revăr de mic așa-s yo.
Când îmi e greu îi număr pe degetele de la mână. Când mi-e bine am o sută. Nu vorbim pe secetă.
Când am bani să mor, telefonul întruna sună.
Atârnă checârlige, am succes, dușmănie în ochii lor. Toți ne ducem mai repede sau greu, târziu sau ușor.
M-am născut un nimeni, cu siguranță o să mor legendă.
Abia pe patul de spital îmi dau seama ce frumoasă-i viața. De la nimeni la cineva nu gestionez situația.
Peste noapte au apărut și tot la fel vor dispărea.
Succes de durată, drumu' trebuie să fie lung și anost. Niște haine și câțiva lei, nu asta cresc un copil.
O să las muzică în spate, istorie când n-o să mai fiu. Am fost zdrență cu zdrențe, cu atâtea femei.
Cum s-ajung bulangiu? N-a beret scot piese. Trăiesc totul înainte să scriu.
Gânduri dacă sunt bine cei din jur, doar binele le-am vrut. Unde dai, de acolo vine.
De aia am tot pe travă acum. Nu-s plăceri, sunt vicii zilnic. Asta ne bagă în pământ.
Sunt dulce, mă ia în râs să-i lasă calce strâmb. Păi până când?
Doar gânduri mă fac să mor, să m-atingă nici un glonț sau lamă.
Exteriorul i se pare mie contează ce-i la interior. Cine-i legat sau în pom îmi doare de ăia îmi e dor.
Îmi sunt propriul regizor în filmu' în care sunt actor.
E doar în capul nostru să fie de capul lor. Nu trăiesc în trecut, m-ajută să îmi fac un viitor.
Cum să mă întorc la cine am fost? Doar când îmi e rău mă rog. S-a întâlnit hoțul cu prostul.
Sigur n-ai cum să-l furi pe hoț.
Tradução em português
Só os pensamentos me fazem morrer, nenhuma bala ou lâmina pode me atingir.
Parece-me que o exterior importa mais do que o interior.
Sinto falta de quem está amarrado ou na árvore. Sou meu próprio diretor no filme em que sou ator.
Só cabe a nós estar à altura deles. Não vivo no passado, isso me ajuda a construir um futuro.
Como faço para voltar a ser quem eu era? Só quando estou doente eu rezo.
O ladrão conheceu o tolo. Certamente você não pode roubar o ladrão.
Soulista com uma alma muito falha, posso chamá-lo de azar. Ei, o que eu senti falta quando era pequeno, então ei.
Quando é difícil para mim, conto os dedos da minha mão. Quando me sinto bem, tenho cem. Não estamos falando do nada.
Quando tenho dinheiro para morrer, o telefone sempre toca.
Pendure ganchos, tenho sucesso, inimizade nos olhos deles. Todos nós vamos mais rápido ou mais forte, atrasado ou fácil.
Nasci ninguém, certamente morrerei como uma lenda.
Só na cama do hospital percebo como a vida é bela. De ninguém para alguém eu não administro a situação.
Durante a noite eles apareceram e desaparecerão do mesmo jeito.
Sucesso duradouro, o caminho deve ser longo e difícil. Algumas roupas e alguns lei, não é isso que cria uma criança.
Deixarei a música para trás, a história quando me for. Tenho estado em frangalhos com tantas mulheres.
Como chego a Bulangiu? Ele não tirou pedaços. Vivo tudo antes de escrever.
Pensamentos: se as pessoas ao meu redor estão bem, eu só queria o melhor para eles. Onde você dá, vem daí.
É por isso que estou no caminho certo agora. Não são prazeres, são vícios diários. Isso nos leva ao chão.
Eu sou um doce, ele zomba de mim para deixá-lo torto. Bem, até quando?
Só os pensamentos me fazem morrer, nenhuma bala ou lâmina pode me atingir.
Parece-me que o exterior importa mais do que o interior. Sinto falta de quem está amarrado ou na árvore.
Sou meu próprio diretor no filme em que sou ator.
Só cabe a nós estar à altura deles. Não vivo no passado, isso me ajuda a construir um futuro.
Como faço para voltar a ser quem eu era? Só quando estou doente eu rezo. O ladrão conheceu o tolo.
Certamente você não pode roubar o ladrão.